📽️Festivalul Filmului European nu este doar o manifestare europeană prin excelență, inițiat de Comisia Europeană în urmă cu 27 de ani, dar și o reconfirmare a forței echipei Institutul Cultural Român care sărbătorește anul acesta 20 de ani de activitate.
Ca în fiecare an, festivalul e o mărturie a diversității filmului european. De la comedii feelgood și SFuri, adică film de gen, la cinema experimental și căutări atât de personale, încât ar putea fi încadrate într-un gen numai al lor, pe toate le regăsim în programul din acest an. Li se alătură producții dedicate noțiunii însăși de diversitate, în toate accepțiunile ei.
Continuăm tradiția de a avea un ambasador al Festivalului, anul acesta rolul îi revine regizoarei Teodora Ana Mihai, al cărei documentar Waiting for August a fost câștigător la Karlovy Vary și Hot Docs în 2014, și al cărei prim lungmetraj, La Civil, a fost premiat la Cannes în 2021, în secțiunea Un Certain Regard cu Prix de l’Audace. Scenariul și regia: Teodora Ana Mihai, cu: Veronique Van de Ven, Adrienne D’Anna, Stefan Gota, imagine: Matei David Reu, sunet: Marie Paulus, Victor Miu, montaj: Robert Bitay, produs de: Mindset Productions.
FFE are loc în:
- Timișoara (Cinema Victoria), între 12-19 mai
- Oravița (Casa de Cultură “George Motoia Craiu”), între 12-14 mai.
- București (Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, Cinemateca Union, Cinema Elvire Popesco), între 15-23 mai,
- Curtea de Argeș(Centrul de Cultură și Arte “George Topîrceanu”), între 18-20 mai 2023
- Botoșani (Cinema Unirea), între 18 -21 mai
- Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19 -21 mai 2023.
Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, ambasadele, centrele și institutele culturale europene.
Programul complet este disponibil pe: https://ffe.ro/2023/filme-program/