S ECTI VE – [hol’-os]

Performance & Workshop ale colectivului S ECTI VE, proiecție Ars Electronica

Unde se oprește omul și unde începe universul digital? Două performance-uri audiovizuale non-verbale excepționale S ECTI VE – [hol’-os] conduc într-un mod original spectatorul într-un foarte posibil viitor apropiat al comunicării interumane, dar și între oameni și mașini. Cele două reprezentații deloc identice, oferite de colectivul artistic S ECTI VE – Arno Deutschbauer și Micha Elias Pichlkastner –, vor avea loc pe 29 septembrie, între orele 19.00-19.30 și 21.00-21.30, la HEI – House of European Institutes din Timișoara (Bastionul Theresia, Str. Hector 1). Performance-ul este prezentat de HEI și Forumul Cultural Austriac, face parte din programul Festivalului „Anotimpurile FEST-FDR” al Teatrului Național din Timișoara și este organizat cu sprijinul asociației Marginal. Plecând de la aceasta creație, cei doi artiști vor susține un atelier în limba engleză pentru profesioniști „S ECTI VE – conceptual ideas and technical setup of a digital performance/installation”, pe data de 30 septembrie, între orele 10.00-12.30, la HEI – House of European Institutes. Iar pentru a ilustra tema acestui workshop, timișorenii sunt așteptați la „Seara cu Ars Electronica @HEI”, tot pe 30 septembrie, de la ora 19.00, pentru proiecții de scurtmetraje europene de animație inovatoare propuse de centrul Ars Electronica din Linz.

Intrarea la toate evenimentele este liberă. Înscriere obligatorie pentru atelier la hei@eunic-romania.ro

S ECTI VE este un duo austriac de performeri audiovizuali format din Arno Deutschbauer și Micha Elias Pichlkastner, care trăiesc şi lucrează între Linz (Austria) și Toronto (Canada).

Cei doi artişti creează experiențe audiovizuale imersive prin intermediul unor narațiuni abstracte și călătorii emoționale care chestionează relațiile ambigue dintre oameni și mașini, dar și teritoriul incert aflat între ele.

La Timișoara vor prezenta în premieră S ECTI VE – [hol’-os], un performance prin care cei doi artiști invită la reflecție asupra modului în care noi, ca membri ai unor comunități, interacționăm din ce în ce mai mult unii cu alții prin intermediul dispozitivelor, aparatelor și mijloacelor de comunicare, precum și asupra modului în care aceste informații „procesate” schimbă modul în care percepem lumea și oamenii din jurul nostru. Evenimentele recente au accelerat trecerea de la interacțiunea umană directă la comunicarea virtuală și digitală. Aceste schimbări nu numai că pot avea consecințe profunde asupra sănătății noastre fizice și mentale, dar ne și izolează de persoanele din jurul nostru și fac mai dificilă o comunicare sensibilă și plină de compasiune.

Având ca punct de plecare exemplul concret al performance-ului [hol’-os], artiștii austrieci Arno Deutschbauer și Micha Elias Pichlkastner vor analiza în cadrul atelierului pentru profesioniști „S ECTI VE – conceptual ideas and technical setup of a digital performance/installation” nu numai conceptul și configurația tehnică ale unui performance/instalații digitale, ci vor realiza și o introducere generală în utilizarea diferitelor soft-uri pentru performance-ul interactiv (vvvvv gamma, mas msp, touch designer etc.). Scopul acestui atelier este acela de a ajuta artiștii participanți să aleagă cele mai bune instrumente și formate pentru propriile proiecte viitoare. Atelierul „S ECTI VE – conceptual ideas and technical setup of a digital performance/installation” se dorește a fi un spațiu deschis, în care participanți si formatori să facă schimb de experiență!

Detalii despre atelier aici.

Arno Deutschbauer (www.reflectedmirror.com) este artist media, care activează în principal în domeniul audiovizual. După ce a studiat arte multimedia la Salzburg și interfețe culturale la Linz, a lucrat în principal ca sound designer și în producția muzicală, unde a creat muzică experimentală și performance-uri audiovizuale. În ultimii ani, atenția sa a început să se îndrepte spre artele vizuale, pentru care și-a dezvoltat competențele de grafică pe calculator, combinând vizualul cu muzica și sunetul.

Micha Elias Pichlkastner/MICHAELIAS (www.michaelias.com) este regizor de film și artist media premiat la nivel internațional, care expune și performează în prezent la Toronto (Canada). Lucrările sale explorează îndeosebi impactul aparatelor și al spațiului virtual asupra comportamentului uman, precum și semnificația corpului uman într-o lume din ce în ce mai mult digitală și virtuală, într-o continuă schimbare. Pasionat de stilurile imersive și tehnoide, în special în ceea ce privește simbioza audiovizuală, el dezvoltă instalații, performance-uri și scurtmetraje centrate pe aceste subiecte.

Cea mai recentă selecție de scurtmetraje de animație ale renumitului Ars Electronica Animation Festival, care se desfășoară anual la Linz (Austria), este prezentată de Forumul Cultural Austriac și de EUNIC România în premieră la Timișoara, pe data de 30 septembrie 2023, de la ora 19.00, la HEI – House of European Institutes (Bastionul Theresia, Str. Hector 1). „Seara Ars Electronica @HEI” aduce în fața spectatorilor filme realizate de tineri cineaști europeni de top ilustrează evoluția artelor vizuale și sonore sub impactul noilor tehnologii și tratează creativ teme de actualitate. Programul Festivalului de Animație Ars Electronica prezintă filme din cele mai variate, de la diverse experimente VR, creații-hibrid între jocuri și animații, la instalații site-specific sau experimente cu noi tehnologii, cum ar fi inteligența artificială sau învățarea automată.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii. Este organizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.