Circular Catalysts: Atelier de Fotografie de natură urbană cu Ioana Cîrlig

Vrem să lucrăm și să creăm împreună cu artiste și artiști din Timișoara!

Echipa HEI – House of European Institutes a urmărit de-a lungul anilor o lungă serie de fotografii care surprind frumusețea orașului Timișoara, imagini expuse în mediul online.

Având la dispoziție spațiul generos al Bastionului Theresia, avem acum posibilitatea de a fi prezenți fizic în Timișoara și de a intra în legătură cu fotografele și cu fotografii pe care până acum i-am urmărit doar de la depărtare.

Prin urmare, lansăm astăzi invitația către artiștii emergenți interesați de imagine de a se înscrie la Atelierul de Fotografie de natură urbană cu Ioana Cîrlig!

Pe parcursul a două zile, 1 și 2 iulie, alături de fotografa Ioana Cîrlig, veți explora peisajele naturii urbane în diferite contexte. Ioana a documentat și rezidențele Circular Catalysts și vine cu o vastă practică inspirată de natură.

Orașele devin din ce în ce mai fierbinți și neprietenoase, dar putem învăța din nou să ne conectăm cu natura concentrându-ne atenția spre plantele care cresc, uneori incredibil, din și printre betoane, spre natura urbană, spre reprezentări ale grădinilor urbane în artă etc.

Participarea este fără limită de vârstă. Important pentru a fi selectați este să reiasă din fotografiile voastre acel ceva pe care omul contemporan, adesea împovărat de mersul cotidian, nu îl mai vede.

Pentru a intra în procesul de selecție, vă rugăm să ne trimiteți între trei și cinci fotografii realizate de voi, indiferent de temă, alături de câteva cuvinte despre fiecare, pe adresa de e-mail cirligioana@gmail.com. Data până la care acceptăm înscrieri la atelierul nostru de natură urbană: 26 iunie 2023, ora 12:00.