În perioada 9-22 mai 2017, la București, va avea loc cea de a V-a ediție a Salonului European de Bandă Desenată. Evenimentul reunește o amplă expoziție europeană, găzduită la Rezidența Scena9 (str. I.L. Caragiale 32), mese rotunde, ateliere și dezbateri, toate reunite sub tema ediției din acest an: „Respect”. Toți cei interesați de banda desenată, profesioniști sau amatori, pot vizita timp de două săptămâni expoziția ediției din acest an, găzduită la Rezidența Scena9 (str. I.L. Caragiale 32), un spațiu ce adună laolată lucrări din Austria, Cehia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia , Marea Britanie, Polonia, România, Spania, Suedia și Țările de Jos. Deschiderea Salonului European de Bandă Desenată va avea loc chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, începând cu ora 19.00, printr-un eveniment inedit, reunind vernisajul expoziției și un performance de muzică și artă live, susținut de formația austriacă Bonnage Horreur.
„În 2017, anul în care România sărbătorește 10 ani ca stat membru al Uniunii Europene, EUNIC România organizează cea de-a V-a ediție a Salonului European de Bandă Desenată. De aceea, pentru grupul EUNIC România, ediția din acest an este una specială. Am ales nu doar să prezentăm în expoziție lucrări artistice excepționale semnate de artiști europeni, ci și să ne oprim puțin asupra a ceea ce definește Uniunea Europeană. Iar ea se definește prin valorile europene comune, precum demnitatea umană, egalitatea și respectul pentru drepturile omului. Lucrările acestor artiști remarcabili, pe care le veți vedea începând din data de 9 mai și până în data de 22, intră în dialog cu aceste valori, pe care dorim să le reamintim cu ocazia Zilei Europei din acest an”, a declarat Elisabeth Marinkovic, directoarea Forumui Cultural Austriac, coordonatorul acestei ediții a proiectului.
Detalii despre proiect, pe pagina de Facebook a EUNIC România (www.facebook.com/EunicRomania).
Salonul European de Bandă Desenată este un proiect al Clusterului EUNIC România (Rețeaua Europeană a Institutelor Culturale Naționale), coordonat în 2017 de Forumul Cultural Austriac și organizat de: Institutul Cultural Român, Centrul Ceh, Ambasada Republicii Cipru în România, Ambasada Republicii Estonia în București, Ambasada Finlandei la București, Institutul Francez, Goethe-Institut, Fundația Culturală Greacă, Institutul Italian de Cultură, British Council, Institutul Polonez, Institutul Cervantes, Ambasada Suediei în România, Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România și Forumul Cultural Austriac.
Cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și Eunic Cluster Fund.
Parteneri: Rezidența Scena9, Agenția Împreună, Proiectul de BD social „Respect”, Asociația Jumătatea Plină, Experimental Project.